La prima vedere stirea aparuta in revista Nature poate parea banala, dar o data ce o citesti in amanunt poate ascunde multe secrete. Relatarea revistei Nature:

“NASA va juca un rol primordial în apărarea Statelor Unite şi a lumii de ameninţarea unui impact periculos a unui asteroid, conform unei scrisori trimise de John Holdren, directorul Oficiului Casei Albe pentru Ştiinţă şi Tehnologie şi adresate şefilor comisiilor Congresului SUA (Comisia de Comerţ, Ştiinţă şi Transporturi a Senatului şi Comisia pentru Ştiinţă şi Tehnologie a Camerei Reprezentanţilor). Scrisoarea adresată de Holdren merge mai departe de responsabilităţile desemnate în 2005 pentru Agenţia NASA, şi anume detectarea şi urmărirea a 90% din asteroizii cu pericol potenţial pentru Pământ şi care au un diametru mai mare de 140 de metri. Până acum, NASA a descoperit numai puţin de 1050 de asteroizi cu un diametru mai mare de 1 km care au trecut la mai puţin de 50 de milioane de kilometri de Pământ.

NASA va fi mandată să notifice alte organizaţii, ca de exemplu Agenţia Federală pentru Situaţii de Urgenţă, dacă un asteroid periculos este găsit, şi apoi să conducă cercetări şi să dezvolte capacităţi pentru a distruge asteroidul”.