Luna a fost creata special pentru a sustine viata pe pamant! Daca Luna nu ar fi de marimea, masa, distanta exacta fata de Pamant, atunci pe Terra nu ar mai exista viata!!Cine mai crede ca Luna este doar un corp ceresc natural ajuns din intamplare langa Pamant.

 

Argumentele aduse pentru a sustine faptul ca Luna este un corp ceresc artificial sunt multe.Haideti sa vedem cateva dintre ele:

Dacă n-ar fi fost Luna, Pământul ar fi fost mort ca planeta Venus. Şi asta întrucât Luna produce fenomenul mareei, are efecte stabilizatoare pentru a ţine planeta noastră la unghiul corect necesar apariţiei anotimpurilor şi păstrează apa în stare lichidă pe mare parte din Terra.

Luna se roteşte perfect cu aceeaşi viteză ca şi Pământul. Dacă Luna s-ar fi rotit cu o altă viteză faţă de Pământ, atunci ea ne-ar fi arătat şi faţa sa nevăzută, ce nu se poate observa niciodată de pe Terra. Şi mai mult decât atât, chiar dacă orbita Lunii creşte în distanţă faţă de Pământ în fiecare an, rotaţia ei se încetineşte cu exact raţia potrivită, astfel încât să-i putem vedea aceeaşi faţă întotdeauna. A naibii coincidenţă, nu?

Se pot observa eclipsele totale de Soare şi de Lună. Luna este de 400 de ori mai mică decât Soarele, dar, în acelaşi timp, este de 400 de ori mai aproape de Pământ faţă de Soare, aşa că, în mod miraculos, atât Soarele cât şi Luna apar pe cer ca având aceeaşi mărime, ceea ce face posibilă observarea eclipselor totale de Soare şi de Lună. Într-adevăr, aceasta este cea mai mare coincidenţă din Univers.

Luna răsare şi apune exact în acelaşi loc ca şi Soarele, în solstiţii diferite. De exemplu, Luna răsare în solstiţiul de iarnă (22 decembrie) exact din acelaşi loc în care Soarele a răsărit în solstiţiul de vară (22 iunie).

Luna nu are un miez solid ca alte planete. Astfel, Luna ori este goală pe dinăuntru, ori are o densitate foarte mică în interior. Astfel, ea s-ar asemăna cu o navă interplanetară…