Toţi am mai avut în viaţa noastră sperieturi, dar am păţit vreodată să murim din cauza acelei sperieturi? Probabil că nu, dacă mai suntem în viaţă. Iar dacă se întâmplă, în mod tragic, ca cineva să moară de la o sperietură, atunci probabil că acest lucru se datorează stării de sănătate precare, relatează cotidianul Sidney Morning Herald, într-un articol destul de interesant.

“Dacă s-ar întâmpla asta, cauza ar reprezenta-o o inimă slabă sau un anevrism al creierului”, spune Brian Hurlbut, profesor de psihologie la Universitatea de Stat Southern Connecticut. El mai adaugă că: “Atunci când eşti speriat, speriat de-a binelea, o parte din sistemul nervos, sistemul nervos simpatic, îţi pregăteşte corpul pentru o activitate violentă”. Este vorba de aşa-zisul reflex “luptă sau fugi”.
Au fost cazuri în care oameni au fost acuzaţi de omor, întrucât victimele lor au murit, speriate, şi suferind atacuri de cord. “Dar, spune Hurlbut, niciun doctor n-ar putea scrie pe certificatul de deces, la cauză a morţii: mort datorită fricii”.


Atunci când există o ameninţare bruscă a unui pericol, organismul pompează adrenalină în sânge, care se va duce la muşchi. În acelaşi timp, vasele de sânge din piele şi din sistemul digestiv se contractă, pentru ca sângele să ajungă tot la muşchi. Aceasta ar fi şi explicaţia pentru care oamenii îşi pierd apetitul de mâncare atunci când sunt nervoşi sau speriaţi.

Ceea ce se întâmplă cu trupul în timp ce urmăreşte un film horror sau păşeşte într-o casă bântuită, e asemănător cu ceea ce apare în cazul unui efort fizic îndelungat, ca de exemplu un marş. Odată ce ameninţarea este diminuată, sistemul nervos parasimpatic aduce totul la parametrii normali.