Dorinţa nu numai de a se înălţa în cer, ci şi de a naviga printre stele a făcut parte dintre cele mai vechi aspiraţii umane. Un text babilonian, vechi de peste 4700 de ani, poemul epic Etana, conţine un asemenea pasaj: „Te voi duce până la tronul lui Anu”, spuse vulturul. Au zburat preţ de o oră, când vulturul spuse: „Priveşte în jos şi spune-mi ce a devenit pământul!”
Etana, coborându-şi privirile, văzu că pământul era ca o colină şi, undeva, un puţ. Mai zburară o oră şi, din nou, Etana privi în jos: pământul era o piatră granuloasă şi marea ca o cupă. După a treia oră, Terra nu mai era decât un grăunte de praf şi marea devenise invizibilă. Anu, zeul Olimpului babilonian, era divinitatea marilor spaţii celeste, pe care noi le numim Univers.
Relatarea acestui zbor spaţial este descris exact aşa cum au făcut-o astronauţii în zilele noastre, cu excepţia faptului că ei n-au ajuns atât de departe în spaţiu. Este fără importanţă faptul că zborul lui Etana pe spatele unui vultur spre tronul lui Anu (o altă planetă?) ar putea fi o invenţie fantastică sau amintirea unei preistorii pe durata căreia omul era deja obişnuit cu călătoriile interstelare. Mai surprinzătoare este prezenţa conceptului de glob terestru care se micşora cu perspectiva creşterii distanţei.