Un videoclip foarte interesant, postat doar de câteva zile pe You Tube, face furori pe Internet. E vorba de un bărbat din Statele Unite (pe nume Henning Kemner) care, pornind de la un program de vizualizat stelele (Stellarium) şi de la o poză realizată de soţia sa în zona statului american Indiana, a ajuns la concluzia că planeta Nibiru este vizibilă pe Pământ. Kemner crede că există o conspiraţie mondială privind ascunderea planetei Nibiru de ochii lumii, prin împrăştierea de către avioane a aşa-ziselor “urme chimice” (sau “chemtrails” cum sunt ele cunoscute în limba engleză), care ar avea rolul de a masca (cât se poate) prezenţa planetei Nibiru.
În fotografia de la începutul articolului, se poate vedea şi o lumină albastră, care, mărită, ar semăna cu aşa-zisa “cruce  albastră a lui Iisus”, un obiect (material sau spiritual? – încă nu-mi este clar) ce îi va salva, în numele lui Iisus Hristos, pe cei care se vor mântui şi nu vor fi atinşi de cataclismul care se va abate asupra Pământului. Cataclism care, conform aceluiaşi Kemner, nu va avea loc în decembrie 2012, ci în octombrie 2011! Bărbatul mai profeţeşte că schimbarea polilor Pământului, ca urmare a influenţei nefaste a planetei Nibiru, se va produce în doar câteva ore, lucru care va determina apariţia de inundaţii masive şi tsunami pe Pământ. Kemner ne recomandă să evităm zonele de coastă, pe o distanţă de cel puţin 500 kilometri faţă de ţărmuri (căci acestea vor fi distruse de tsunami gigantice) şi să ne retragem în vârful munţilor.