Un foarte talentat astrofotograf a postat o imagine gigantică a zonei centrale din calea Lactee pe site-ul Astrosurf.com. Această poză-gigant este, de fapt, un mozaic realizat din mai multe imagini, ce au fost luate prin filtre roşii, verzi şi albastre. Iar în ceea ce priveşte numărul de pixeli pe care îl are această poză…depăşeşte 1 miliard!
Aşadar, imaginea prezintă regiunea cuprinsă între constelaţia Săgetătorul (cu centrul Căii Lactee şi cele două nebuloase roşiatice din stânga: M8 şi M20) şi Scorpion (cu steaua colorată Antares şi regiunea Rho Ophicius la dreapta), precum şi nebuloasa “Laba pisicii”, aflată în josul imaginii, la o distanţă de circa 5.500 ani-lumină faţă de Soare. Acest mozaic a fost asamblat din 52 de poziţii diferite ale cerului, înglobând astfel 1.200 de imagini şi un total de 200 de ore de timp de expunere. Imaginea finală are rezoluţia de 24.000 x 14.000 pixeli şi a fost luată cu o cameră SBIG STL + telescop Takahashi FSQ106Ed f/3.6, din zona Observatorului Paranal din Chile (foarte cunoscut pentru atmosfera clară din jurul său).
Senzaţional! Priviţi întreaga imagine AICI