În lucrarea sa “Bloodlines of the Illuminati”, pagina 205, Fritz Springmeier menţionează un castel secret, localizat în apropierea oraşului Muno (Belgia). Acest castel ar fi, conform opiniei sale, centrul ocultismului mondial, căci ar avea în interior o catedrală cu o cupolă cu 1.000 de lumini. Castelul mai este cunoscut ca şi castelul “mamelor întunericului”, deşi uneori mai este denumit şi “castelul regilor”.

Ce este Illuminati?
“Illuminati” reprezintă un grup restrâns de oameni de elită (politicieni de vârf, oameni foarte bogaţi, persoane influente), ce pot fi întâlniţi în diverse organizaţii ca grupul Bilderberg, CFR (Consiliul pentru Relaţii Externe) etc., ce au scop dominarea întregii lumi din punct de vedere politic, economic, social şi religios, sub egida New World Order (Noua Ordina Mondială). Deşi Illuminati a fost fondat în 1776 şi desfiinţat oficial câţiva ani mai târziu, tot mai mulţi cercetători cred că ordinul s-a perpetuat până în ziua de azi, sub forma organizaţiilor amintite mai sus.

Se spune că în acest castel ar avea loc experimentarea “proiectului Monarch” pentru copii:“Proiectul Monarch reprezintă o tehnică de control al minţii prin intermediul căreia subiectul este expus unei traume atât de violente, încât mintea sa creează o separare. Mintea sa devine divizată, şi astfel apare o nouă personalitate, modelată de către manipulatori. Atunci când o persoană suferă o traumă indusă de un electroşoc, va simţi o stare de “minte uşoară”, de parcă ar zbura asemenea unui fluture. Există, de asemenea, o reprezentare simbolică privind metamorfoza acestei frumoase insecte: dintr-o omidă, ea se transformă în cocon (ce reprezintă inactivitatea), şi apoi în fluture (noua creaţie), ce se va întoarce la punctul său de origine. Asemenea model migrator face ca fluturele să fie o specie unică. Trebuie să reţinem de aici faptul că fluturele reprezintă simbolul controlului minţii.

În timpul “reeducării” lor, subiecţilor li se sugerează că au de-a face cu numeroase simboluri, ca arbori, pânze de păianjen, măşti, labirinturi, fluturi etc. De asemenea, li se prezintă filme care conţin simboluri specifice (“Vrăjitorul din Oz” sau producţii Walt Disney). La fel cum acestor subiecţi li se spală minţile, şi publicul larg este manipulat printr-un proiect de control al minţii la scară mondială, prin aceste producţii Walt Disney, sau prin alte filme hollywoodiene, ori chiar videoclipuri”.

Numele real al castelului este “Chateau des Amerois” şi a aparţinut prinţului Philippe de Saxe-Cobourg-Gotha, Conte de Flandra şi tatăl regelui Albert I. El a cumpărat un teren în anul 1869 de la marchizul van der Noot d’Assche, iar în anul 1877 a construit acest castel în stil romantic, ce are 365 de ferestre.

În mod ciudat, Fritz Springmeier nu e singurul care a menţionat acest castel. Într-o carte din 2001, dedicat afacerii Dutroux, “Dosarul pedofiliei: scandalul afacerii Dutroux”, pagina 259, Jean Nicolas şi Frederic Lavachery menţionează castelul Amerois ca un loc unde se realizează ritualuri satanice cu sacrificii de copii. Se pare că în aceste sacrificii sunt implicaţi membrii ai elitei mondiale.

Interesant e faptul că se găsesc puţine informaţii pe net despre acest castel. De exemplu, pe wikipedia se spune despre el doar atât: “Castelul Amerois este un castel situat în Bouillon, Belgia. Castelul este cunoscut în teoriile conspiraţiilor datorită publicităţii făcute de Fritz Springmeier. El pretinde că acest castel este folosit des de către satanişti şi pedofili pentru orgii sexuale cu copii, pe care în Belgia mai sunt cunoscute sub numele de ‘baletul roz’”.