Experţii în mâncăruri condimentate trebuie să se pregătească pentru un nou test culinar referitor la cel mai tare ardei iute din lume, anunţă portalul Yahoo News. Da, este vorba de o nouă specie, Naga Viper, cel care-l depăşeşte pe precedesorul său, Bhut Jolokia, cu mai mult de 300.000 de puncte pe faimoasă scală Scoville, cea care testează iuţeala unui ardei pe limbă. Astfel, cercetătorii de la Universitatea din Warwick au măsurat că Naga Viper are 1.359.000 de puncte pe această scală, nivel la care se simte prezenţa unei călduri.

Aţi putea crede că Naga Viper este creaţia unor pasionaţi din zone unde se cere mâncare condimentată (ca India sau Mexic). Dar nu este aşa; noul ardei iute este creaţia lui Gerald Fowler, un mic fermier britanic de chili şi proprietar de bar, care a încrucişat trei dintre cele mai tari specii de ardei iute, inclusiv Bhut Jolokia, pentru a crea acest “monstru Frankenstein de ardei iute”.
“Este foarte dureros să-l mănânci”, a declarat Fowler ziariştilor. “Îţi amorţeşte limba şi îţi arde totul. Timp de o oră nu mai poţi face nimic sau să vorbeşti cu cineva”. Dar, mai adăugă el, Naga Viper face bine organismului.

Unii se gândesc dacă Naga Viper n-ar fi bine de folosit ca armă potenţială. Vă daţi seama…să vă pulverizeze cineva în faţă nişte praf de Naga Viper…