În anul 1931 au fost descoperite prin fotogrametrie, în Carolina de Nord şi Sud (SUA), aproximativ 3.000 de cratere ale căror dimensiuni variază de la câţiva metri la 1500 m, răspândite pe 165.000 km2, în centrul suprafeţei respective se află oraşul Charleston. Studiind cu atenţie distribuţia punctelor de impact, s-a constatat că ele pot fi încadrate într-un sector de cerc, cu centrul plasat în Oceanul Atlantic, la nord-est de Golful Caraibilor. Geologul şi astronomul austriac Otto Muck, căutând datele necesare pentru clarificarea existenţei şi dispariţiei Atlantidei, a calculat că obiectul, botezat de el planetoidul A, trebuie să fi avut circa 10 km diametru şi o masă de un bilion de tone, greutatea şi energia sa fiind suficiente pentru a pulveriza un continent ca Asia. Din fericire, planetoidul s-a prăbuşit în mare, dar, în timpul trecerii prin atmosferă, câteva fragmente desprinse din corpul principal au lovit America, lăsând urmele din Carolina.
Impactul cu oceanul a provocat însă un adevărat cataclism, violent resimţit pe aproape întregul glob: fundul oceanului s-a prăbuşit la 6000-9000 m, insule sau chiar mase continentale au dispărut înghiţite de ape, iar valuri cu înălţimi de sute, poate chiar mii de metri, au provocat inundaţii de neimaginat. Data la care a avut loc catastrofa, propusă de Muck şi corectată de Ludwig Zeidler, este 6 iunie 8498 î. Chr. Ea diferă, conform lui Ludwik Soucek, cu numai 28 de ani de cea calculată prin folosirea relatărilor lui Platon cu referire la momentul scufundării Atlantidei. Conform altor calcule, data coincide şi cu naşterea calendarului maya, dar dovezile nu sunt încă suficient argumentate.
în schimb, marea majoritate a cercetătorilor sunt de acord asupra ipotezei că Golfstromul încălzeşte Europa de Nord doar de 11.509 ani. Deci, acum 11 milenii, ceva a îndepărtat bariera care bloca deplasarea spre nord a curenţilor din Golful Mexic. N.F.Jirov, unul dintre cei mai perseverenţi şi competenţi cercetători în domeniul atlantologiei, îşi încheia volumul Atlantida cu mai multe concluzii:
„Atlantida s-a scufundat acum 9500+1500 de ani; această dată este foarte apropiată de data tradiţională a lui Platon. Credem că există unele temeiuri să presupunem că aceasta a fost scufundarea principală a Atlantidei, care s-a produs, probabil, în două etape. Etapa întâi a avut loc, pe cât se pare, între anul 13.000 şi anul 10.000 î. Chr., iar etapa a doua, cea mai importantă, între anul 9000 şi anul 8000 î. Chr. În general, scufundarea principală a Atlantidei a cuprins în total nu mai mult de 5000 de ani, dar scufundarea finală a avut caracterul unui cataclism rapid.
Pare foarte verosimil că şi după scufundarea principală au rămas resturi mici ale continentului dispărut, care, poate, s-au scufundat definitiv în emisfera nordică, la latitudinea insulelor Azore, în jurul anilor 1300-1200 î. Chr. Resturile meridionale din regiunea ecuatorială s-au scufundat definitiv, probabil şi mai târziu, în secolul al VI-lea î. Chr. Toate aceste datări târzii necesită însă confirmări ulterioare “.