Conform afirmaţiilor făcute de Bertolocci, în a sa Magna Biblioteca Rabbinica (vol 3), sub domnia lui Ludovic cel Sfânt (Franţa, secolul al XIII-lea), cabalistul Rabbi Jechiel utiliza în mod curent energia electrică. Iată ce menţionează cronica:
„Când venea noaptea, la fereastra magicianului apărea o lumină atât de strălucitoare, încât nici un ochi nu putea să o privească prea mult fără a orbi, iar raza pe care o arunca era zugrăvită în culorile curcubeului. Nimeni nu-şi amintea să se fi stins şi se afirma că pentru a funcţiona nu avea nevoie nici de fitil, nici de idei sau de altă substanţă combustibilă cunoscută în acea vreme. Când un intrus sau un curios rău intenţionat încerca să pătrundă în cameră lovind insistent şi enervant cu ciocănelul metalic de la uşă, Rabbi apăsa pe un cui fixat în cabinetul său, declanşând astfel un fulger albastru între cui şi ciocănel. Nepoftitul era atunci zgâlţâit atât de rău, încât începea să ţipe cerând îndurare, imaginăndu-şi că pământul se va crăpa sub tălpile sale şi-l va înghiţi.

Într-o zi, un grup ostil s-a adunat în faţa intrării strigând ameninţări, prinzându-se în acelaşi timp de mâini pentru a rezista mai bine, credeau ei, straniului fenomen pe care magicianul îl declanşa. Cel mai curajos apucă furios de ciocănel. Atunci Jechiel apăsă cuiul. Imediat, asediatorii au căzut unii peste alţii, după care s-au împrăştiat care încotro, zbierând ca arşi, căci toţi au avut senzaţia că pământul s-a despicat, înghiţindu-i până la genunchi. Au fost atât de înfricoşaţi, încât niciodată n-au mai revenit să-l deranjeze pe magician”.
Incidentul a provocat rumoare în oraş şi, drept urmare, regele a avut câteva întrevederi confidenţiale cu rabinul. Explicaţiile acestuia se pare că i-au oferit atât de mare satisfacţie suveranului, încât acesta l-a protejat cu toată autoritatea sa de duşmanii pe care inevitabil şi-i făcuse.