Latest Entries »


Fluxul de plasma ejectat de eruptia solara care a afectat Pamantul marti se deplaseaza spre atmosfera terestra cu o viteza 410 kilometri pe secunda, scriu jurnalistii de la gazeta.ru, citand date oficiale obtinute de satelitul american STEREO.

Fluxul de plasma ejectat marti dimineata in urma celei mai mari explozii solare din ultimii patru ani va ajunge vineri in atmosfera Pamantului.
Potrivit specialistilor Laboratorului de astronomie si studierea Soarelui de pe langa Institutul Lebedev din Moscova, fluxul de plasma va provoca o furtuna magnetica puternica.
Explozia solara a avut loc in noaptea de luni spre marti, in jurul orei 03:56, ora Romaniei, si a fost clasificata de astronomi ca o eruptie de clasa X2, clasificarea cea mai inalta. De altfel, NASA a anuntat ca explozia solara de la inceputul saptamanii acesteia a fost cea mai puternica din ultimii patru ani.
Fluxul de plasma ejectat de explozia solara de marti dimineata se deplaseaza spre Terra cu o viteza de 410 kilometri pe secunda. In aceste conditii, spun expertii rusi, va ajunge in atmosfera Pamantului vineri seara.

Citeste mai multe AICI


75% dintre copiii americani beau zilnic sucuri bogate în cofeină, de tip cola, arată un studiu recent. Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii americani au întrebat 2.000 de părinţi, care aveau copii cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani, cât de des beau micuţii cola.

Rezultatul sondajului a arătat că astfel de sucuri nu lipsesc din dieta zilnică a copiilor.Medicii pediatri şi nutriţionişti atrag atenţia asupra pericolului la care părinţii îi expun pe minori, lăsându-i să bea astfel de băuturi. Sucurile bogate în cofeină sunt asociate cu apariţia ADHD-ului, tulburări ale somnului, lipsa puterii de concentrare şi compromit sănătatea oaselor, din cauza cofeinei conţinute. „Părinţii ar trebui să fie conştienţi de influenţa potenţial negativă pe care o are cofeina asupra calităţii somnului unui copil. Astfel de băuturi mai pot distruge şi ficatul”, precizează doctorul William Warzack. Studiile de specialitate au arătat că micuţii care beau băuturi de tip cola, de cel puţin două ori pe zi, au oasele fragile. Oamenii de ştiinţă nu au putut depista cu exactitate mecanismul prin care aceste sucuri afectează densitatea osoasă. Se pare că unul dintre motive este faptul că aceste băuturi înlocuiesc consumul de lapte sau sucuri naturale, lichide esenţiale pentru buna dezvoltare a copiilor. Un alt motiv ar fi conţinutul ridicat de cofeină.

A treia explicaţie posibilă este legată de acidul fosforic conţinut de aceste sucuri. Din cauza faptului că organismul neutralizează acidul fosforic cu ajutorul calciului, în corp apare un dezechilibru. Potrivit nutriţioniştilor, un litru de băutură de tip cola este echivalent cu 100-110 grame de zahăr alb, cantitate exagerată pentru organismul unui copil (n.r. – 100 g de zahăr înseamnă aproximativ jumătate de cană obişnuită). Mai ales că, într-o zi normală, bem o cafea cu zahăr şi consumăm dulciuri şi produse de patiserie, care, pe lângă zahărul alb, conţin şi aditivi cu o concentraţie glicemică ridicată.

Sursa:Gandul


Un măr pe zi ţine doctorul la distanţă. Poţi uita de această regulă atât timp cât faci sex regulat. Studiile de specialitate au demonstrat că un orgasm sau două pe săptămână te menţine sănătos, informează The Huffington Post
Sexul – cel mai sigur antiage-ing . Conform unui studiu derulat pe o perioadă de 10 ani, cuplurile care fac sex de trei ori pe săptămână arată cu 10 ani mai tinere decât cuplurile care fac sex doar de două ori pe săptămână. Cercetarea s-a bazat pe analizarea a 3.500 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 101 ani. Potrivit neuropsihologului David Weeks de la Spitalul Royal Edinburgh din Scoţia, coordonatorul studiului, sexul eliberează numeroase substanţe asupra creierului, printre care şi beta-endorfine, calmante naturale ce te pot scăpa de anxietate. „Aspectul tânăr al cuiva este datorat doar în proporţie de 25% moştenirii genetice. Comportamentul de zi cu zi al unei persoane determină restul de 75%. Sexul de trei ori pe săptămână poate <> 10 ani de pe chipul unei persoane”, precizează Weeks.


În ultimii aproximativ 300 de ani, s-au descoperit cadavre umane incredibil de bine conservate în mlaştinile pustii, bogate în turbă, din Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Germania şi Danemarca. Majoritatea acestor mumii ale mlaştinilor sau trupuri ale mlaştinilor provin din perioada cuprinsă între primul secol î.Hr. şi secolul al IV-lea d.Hr., deşi cele mai vechi datează din Mezolitic (în urmă cu 10 000 de ani). Există, de asemenea, câteva exemple medievale şi moderne.

Cum de rezistă cadavrele în mlaştini?
Uimitoarele capacităţi de conservare ale mlaştinilor au împiedicat descompunerea acestor rămăşiţe antice atât de eficient încât, deşi scheletul de obicei nu rezistă, s-au păstrat pielea, organele interne, stomacul (uneori chiar şi rămăşiţele ultimului prânz), ochii, creierul şi părul.
O mlaştină este alcătuită în proporţie de 90% din apă. Această apă conţine de obicei mari cantităţi de turbă acidă (materie vegetală descompusă). Un asemenea mediu nu permite dezvoltarea bacteriilor, astfel că materialele organice scufundate în aceste smârcuri de turbă, precum cadavrele, nu vor fi distruse. Anumiţi acizi conţinuţi în această apă mlăştinoasă, temperatura scăzută şi lipsa oxigenului contribuie la conservarea şi bronzarea pielii, ceea ce explică culoarea maronie a majorităţii cadavrelor.
Dar cum şi de ce şi-au găsit moartea aceşti oameni în mlaştinile izolate, în urmă cu mii de ani ? Un lucru pe care îl ştim cu siguranţă este că un număr mare de cadavre recuperate prezintă semne de violenţă extremă, inclusiv de tortură şi crimă.

Bărbatul din Tollund, cea mai faimoasă mumie din mlaştină
Poate că cea mai faimoasă dintre aceste mumii din mlaştini este Bărbatul din Tollund, descoperit în mai 1950, lângă oraşul din Tollund, în Danemarca, de către doi fraţi care tăiau turba. Când oamenii au zărit chipul cadavrului s-au gândit imediat la o crimă recentă şi au contactat poliţia. Dar datarea cu Carbon 14 a părului Bărbatului din Tollund a arătat că acesta murise în jurul anului 350 î.Hr. În timpul operaţiunii de scoatere a cadavrului din mlaştină, unul dintre cei care ajutau s-a prăbuşit şi a murit în urma unui atac de inimă. Probabil că, aşa cum a sugerat arheologul danez P.V. Glob, mlaştina a cerut o viaţă în schimbul alteia.
Cadavrul Bărbatului din Tollund fusese aşezat în poziţie fetală şi era dezbrăcat, având pe el doar un capişon ascuţit din piele şi o curea. Părul îi fusese tuns foarte scurt, iar fire de barbă erau vizibile pe bărbie şi deasupra buzei superioare. O sfoară constând din două şnururi din piele răsucite fusese legată strâns în jurul gâtului şi se crede că a fost probabil spânzurat sau strangulat cu aceasta. Testele efectuate asupra conţinutului stomacului au arătat că ultimul prânz al Bărbatului din Tollund a constat dintr-un fel de supă de legume şi seminţe.
Un aspect interesant legat de această supă este că ingredientele erau un amestec de diferite seminţe sălbatice şi cultivate, printre care şi o cantitate neobişnuită de centaurea, care pare să fi fost culeasă special în acest scop. O posibilitate ar fi ca aceste ierburi să reprezinte un ingredient important pentru ultimul prânz dintr-un ritual sacru de execuţie. Această posibilitate a fost, de asemenea, sugerată de grija cu care a fost aşezat trupul şi de faptul că ochii şi gura i-au fost închise.
În jur de 500 de trupuri ale mlaştinilor au fost descoperite în Danemarca, deşi din anii ’50 nu au mai fost găsite altele.

Femeia din Huldremose, ciopârţită în mod macabru
Femeia din Huldremose, descoperită într-o mlaştină de lângă Ramten, Iutlanda, în 1879, avea două capişoane din piele, o cămaşă din lână, o eşarfă şi o panglică pentru păr. Examinarea cadavrului a scos la iveală detalii macabre: braţele şi picioarele femeii fuseseră ciopârţite, un braţ fiind tăiat cu totul, înainte de a fi azvârlită în turba mlaştinii. Femeia a murit în acest mod brutal cândva între anii 160 î.Hr. şi 340 d.Hr.

Alte două cadavre din mlaştină..ce par a fi fost mai întâi “executate”
În 1952, lângă Windeby în Schleswig-Holstein, în nordul Germaniei, două cadavre au fost descoperite într-o mlaştină mică. Primul s-a dovedit a fi un bărbat care a fost întâi strangulat şi apoi aşezat în mlaştină, trupul fiindu-i scufundat cu ajutorul unor crengi ascuţite, înfipte adânc în turba din jurul lui. Cel de-al doilea aparţinea unei fete de aproximativ 14 ani, datând din primul secol d.Hr. Fata fusese legată la ochi cu o panglică înainte de a fi înecată în mlaştină, iar trupul i-a fost fixat cu o piatră mare şi ramuri de mesteacăn.

Fata din Mlaştina Uchter
Mai recent, un trup a fost descoperit în nordul Germaniei, în Uchte, Saxonia inferioară, şi s-a crezut iniţial că aparţine unei adolescente ucise. Dar când oamenii de ştiinţă au reexaminat trupul în ianuarie 2005, şi-au dat seama că acesta aparţinuse unei fete cu vârsta cuprinsă între 16 şi 20 de ani, care fusese scufundată în mlaştină în jurul anului 650 î.Hr. A devenit cunoscută drept Fata din Mlaştina Uchter. Chiar şi părul i se conservase, deşi arheologii nu erau siguri dacă fusese blond sau brunet la origine, căci turba colorează părul în roşu.

Misterul rămâne…
Un detaliu interesant îl reprezintă proporţiile nefireşti ale trupurilor din mlaştini, având defecte fizice de diferite feluri. Unul dintre cadavrele din Lindow Moss avea şase degete, altele aveau probleme cu coloana sau membre mai scurte. Asemenea oameni au fost aleşi pentru sacrificii pentru că erau consideraţi ca fiind diferenţiaţi fizic de către zei. Trebuie să ne amintim, de asemenea, că mlaştinile sunt locuri înşelătoare şi nu putem elimina posibilitatea ca unele dintre aceste morminte din turbă să fie rezultatul unor accidente nefericite. Pur şi simplu, oamenii au căzut în ele şi s-au înecat. Altele ar putea conţine rămăşiţele unor oameni sărmani sau ale unor femei care au murit la naştere, fiind îngropaţi în locuri nesfinţite. Aceasta ar putea fi explicaţia pentru înmormântarea grijulie a fetei din Meenybradden, în Irlanda. Totuşi, luând în considerare gama largă de scenarii posibile, este clar că nu poate exista o singură explicaţie pentru misterul înspăimântător, dar fascinant al trupurilor din mlaştini.


În cartea sa, Paradisul regăsit sau leagănul rasei umane, William F.Warren, formulează ipoteza conform căreia rasa umană şi-ar avea originea pe un continent arctic, faimoasa Hyperborea a vechilor greci, o ţară a soarelui şi a fructelor, ai cărei locuitori, un neam de zei, trăiau peste 1000 de ani fără să îmbătrânească. Scandinavii păstrează legenda despre Ultima Thule, ţara minunată din nordul îndepărtat, unde soarele nu apune niciodată şi unde au trăit strămoşii rasei ariene. Se crede că Ultima Thule a fost capitala primului continent populat de aşa-zisa rasă ariană, care se numea Hyperborea şi era mai veche decât Atlantida.

Hyperborea s-ar fi aflat pe atunci în Marea Nordului şi s-ar fi scufundat în cursul unei ere glaciare. Unele ipoteze plasează originea iniţială a hiperboreenilor în sistemul solar Aldebaran, al cărui astru principal se află în constelaţia Taurus. Locuitorii continentul dispărut ar fi avut o înălţime de patru metri, ar fi fost albi, blonzi, cu ochi albaştri. Se presupune că nu au cunoscut războaiele şi s-au hrănit cu vegetale.
Conform unor prezumtive texte referitoare la Thule, hiperboreenii erau avansaţi din punct de vedere tehnic şi pilotau Vrillya, aparate de zbor ce pot fi asemănate OZN-urilor. Aceste discuri zburătoare utilizau levitaţia, ce se obţinea prin generarea unui puternic câmp magnetic, de către două discuri ce se roteau cu mare viteză în sensuri opuse. Ele utilizau ca suport pentru deplasare câmpul magnetic al Pământului.

Legenda aminteşte că atunci când Hyperborea a început să se scufunde, hiperboreenii au săpat cu ajutorul unor maşini mari, tuneluri uriaşe în scoarţa pământului şi s-au stabilit sub regiunea Himalaya. Imperiul subpământean astfel creat a luat numele de Agartha, iar capitala s-a numit Shambala.
Detaşarea de viziunea oficială asupra istoriei, impusă de suprastructura ocultă prin mijloacele clasice de propagandă în scopul menţinerii sub control a omenirii, poate fi fundamentată, în afara argumentelor evidenţiate anterior, şi de o serie de descoperiri de ordin etnologic.

 


Multumim ca ati ales TEC

Se pare că oile nu sunt creaturile stupide pe care le credeam, demonstrează un nou studiu. Niciodată considerate a fi inteligente, oile sunt de fapt atât de isteţe încât pot lua decizii şi chiar au amintiri pe termen lung, reţinând un chip vreme de doi ani.

De fapt, oile sunt atât de pricepute la memorarea feţelor, fie ale altor oi sau chiar umane, încât le pot recunoaşte chiar şi în fotografii, au concluzionat cercetătorii Universităţii din Cambridge. Mai mult chiar, aceste animale pot promova teste psihilogice pe care maimuţele le-ar pica, mai indică studiul.

Dr Laura Avanzo şi dr. Jennifer Morton au supus şapte oi domestice – Ovis aries – unei serii de teste aplicate în mod normal oamenilor suferinzi de boala Huntingdon – o afecţiune ereditară care provoacă demenţă.

Cercetătoarele au amplasat găleţi de culori diferite dinaintea oilor, dintre care una conţinea mâncare. Apoi au mutat conţinutul dintr-o găleată în alta, alternând culorile şi chiar modificând formele recipientelor.

Oile au învăţat să recunpască diferitele tipare de culoare, modificându-şi comportamentele conform tiparului privit. Au avut reacţii diferite şi în funcţie de formele variate puse dinaintea lor.

Doar oamenii şi alte primate răspund cu uşurinţă la astfel de stimuli, majoritatea altor animale mari având dificultăţi în acest sens. Îndeplinirea cu succes a unor sarcini de acest fel se bazează pe cortexul prefrontal, o porţiune a creierului mai dezvoltată la oameni decât în cazul altor animale.

Acum, oamenii de ştiinţă, au concluzionat că, întocmai ca şi fiinţele umane, atunci când se află în cirezi oile se comportă prostesc. Însă lucrurl individual cu ele determină comportamente foarte diferite şi demonstrează un potenţial neaşteptat al acestor animale.

Sursa: Dailymail


În anul 1931 au fost descoperite prin fotogrametrie, în Carolina de Nord şi Sud (SUA), aproximativ 3.000 de cratere ale căror dimensiuni variază de la câţiva metri la 1500 m, răspândite pe 165.000 km2, în centrul suprafeţei respective se află oraşul Charleston. Studiind cu atenţie distribuţia punctelor de impact, s-a constatat că ele pot fi încadrate într-un sector de cerc, cu centrul plasat în Oceanul Atlantic, la nord-est de Golful Caraibilor. Geologul şi astronomul austriac Otto Muck, căutând datele necesare pentru clarificarea existenţei şi dispariţiei Atlantidei, a calculat că obiectul, botezat de el planetoidul A, trebuie să fi avut circa 10 km diametru şi o masă de un bilion de tone, greutatea şi energia sa fiind suficiente pentru a pulveriza un continent ca Asia. Din fericire, planetoidul s-a prăbuşit în mare, dar, în timpul trecerii prin atmosferă, câteva fragmente desprinse din corpul principal au lovit America, lăsând urmele din Carolina.
Impactul cu oceanul a provocat însă un adevărat cataclism, violent resimţit pe aproape întregul glob: fundul oceanului s-a prăbuşit la 6000-9000 m, insule sau chiar mase continentale au dispărut înghiţite de ape, iar valuri cu înălţimi de sute, poate chiar mii de metri, au provocat inundaţii de neimaginat. Data la care a avut loc catastrofa, propusă de Muck şi corectată de Ludwig Zeidler, este 6 iunie 8498 î. Chr. Ea diferă, conform lui Ludwik Soucek, cu numai 28 de ani de cea calculată prin folosirea relatărilor lui Platon cu referire la momentul scufundării Atlantidei. Conform altor calcule, data coincide şi cu naşterea calendarului maya, dar dovezile nu sunt încă suficient argumentate.
în schimb, marea majoritate a cercetătorilor sunt de acord asupra ipotezei că Golfstromul încălzeşte Europa de Nord doar de 11.509 ani. Deci, acum 11 milenii, ceva a îndepărtat bariera care bloca deplasarea spre nord a curenţilor din Golful Mexic. N.F.Jirov, unul dintre cei mai perseverenţi şi competenţi cercetători în domeniul atlantologiei, îşi încheia volumul Atlantida cu mai multe concluzii:
„Atlantida s-a scufundat acum 9500+1500 de ani; această dată este foarte apropiată de data tradiţională a lui Platon. Credem că există unele temeiuri să presupunem că aceasta a fost scufundarea principală a Atlantidei, care s-a produs, probabil, în două etape. Etapa întâi a avut loc, pe cât se pare, între anul 13.000 şi anul 10.000 î. Chr., iar etapa a doua, cea mai importantă, între anul 9000 şi anul 8000 î. Chr. În general, scufundarea principală a Atlantidei a cuprins în total nu mai mult de 5000 de ani, dar scufundarea finală a avut caracterul unui cataclism rapid.
Pare foarte verosimil că şi după scufundarea principală au rămas resturi mici ale continentului dispărut, care, poate, s-au scufundat definitiv în emisfera nordică, la latitudinea insulelor Azore, în jurul anilor 1300-1200 î. Chr. Resturile meridionale din regiunea ecuatorială s-au scufundat definitiv, probabil şi mai târziu, în secolul al VI-lea î. Chr. Toate aceste datări târzii necesită însă confirmări ulterioare “.


Oamenii de ştiinţă cred că un telescop al NASA a descoperit o nouă planetă, a noua a sistemului nostru solar, numită Tyche. Noua planetă ar avea o masă de 5.300 de ori mai mare ca a Pământului!Tyche este o planetă-gigant gazoasă cu o masă de 4 ori mai mare decât cea a lui Jupiter, iar oamenii de ştiinţă cred că se găseşte în Norul lui Oort. Orbita lui Tyche este de 15.000 de ori mai îndepărtată de Soare decât cea a Terrei şi de 375 de ori mai îndepărtată decât cea a lui Pluto, acesta fiind motivul pentru care această planetă nu a fost descoperită până acum.
Cercetătorii cred că dovada existenţei lui Tyche a fost obţinută de NASA graţie relescopului spaţial Wise, rămânând doar ca datele să fie analizate.
În aprilie va fi făcută publică prima tranşă de informaţii adunate de Wise, iar astrofizicienii sunt siguri că în maximum doi ani existenţa lui Tyche va fi demonstrată. Odată ce localizarea lui Tyche este realizată, alte telescoape vor fi îndreptate spre planetă, pentru a-i confirma existenţa.
Ca Tyche să fie considerată drept a noua planetă a sistemului solar este nevoie de aprobarea IAU (International Astronomical Union). Principalul argument împotriva clasificării lui Tyche ca parte a sistemului solar este faptul că planeta s-a format în jurul altei stele, fiind abia ulterior captată de câmpul gravitaţional al Soarelui. Este posibil ca IAU să creeze o nouă categorie pentru Tyche, susţin specialiştii. De asemenea, IAU ar putea alege alt nume pentru această planetă.
Dacă ipoteza existenţei lui Tyche se confirmă, planeta ar fi compusă în mare parte din hidrogen şi heliu, având o atmosferă similară cu cea a lui Jupiter. De asemenea, se aşteaptă ca planeta să aibă şi sateliţi, precum celelalte planete exterioare ale Sistemului Solar.
Temperatura planetei se estimează a fi de -73 grade Celsius, de 4-5 ori mai cald ca pe Pluto. „Această căldură se păstrează de la momentul formării planetei. Durează ca un obiect de aceste dimensiuni să se răcească”, explică un specialist.
Dacă datele NASA confirmă existenţa lui Tyche, sistemul solar ar putea fi compus, încă o dată, din 9 planete.


Pentru cine mai este sceptic în ceea ce priveşte existenţa OZN-urilor de origine extraterestră, îl invit să urmărească un filmuleţ de 7 minute şi ceva, tradus în exclusivitate în limba română de site-ul “Secretele lui Lovendal”. Este vorba de ceea ce a surprins pe camerele sale de filmat naveta spaţială Discovery, lansată de NASA în anul 1991. Această navetă a captat în spaţiul atmosferic pământean un obiect zburător neidentificat care mai întâi merge lent, dar apoi, după ce apar două flashuri de lumină pe film (care se îndreaptă spre acel obiect), OZN-ul îşi schimbă brusc direcţia la 135 de grade şi dispare cu o acceleraţie imensă. Mai precis, în circa o secundă, obiectul (ce a staţionat câteva clipe) a accelerat de la 0 la 4.000 kmh! Nu trebuie să mai amintesc faptul că o asemenea acceleraţie ar ucide orice echipaj uman şi de ea nu ar fi capabilă nicio navă de origine terestră.

În film mai este expusă o teorie interesantă al unui profesor de astronomie dintr-o universitate americană (ce a studiat 2 ani de zile această înregistrare NASA): şi anume natura celor două flashuri de lumină ce apar pe film. Se crede că ele şi-ar avea originea într-o rachetă ce a fost lansată înspre OZN, rachetă ce provine din sistemul spaţial de apărare american “Star Wars” sau “Războiul stelelor”.


Iata o poveste uluitoare scrisa de Facius Cardan, tatăl matematicianului Jerome Cardan din Milano, a relatat  în cartea „De Subtilitatae”, în 1491, următoarea întâmplare:

“Când mi-am îndeplinit riturile obişnuite, cam pe la a 20-a oră a zilei, mi-au apărut şapte bărbaţi ce purtau veşminte de mătase, asemănătoare cu togele greceşti şi încălţări scânteietoare. Ei purtau, de asemenea, armuri şi sub aceste armuri se vedeu obiecte de lenjerie de corp de o glorie şi o măreţie extraordinare. Doi dintre ei păreau a fi de un rang mai înalt decât ceilalţi. Cel care părea că le este comandant avea o faţă de un roşu închis. Ei au spus că aveau 40 de ani, dar niciunul dintre ei nu părea să aibă mai mult de 30.
I-am întrebat cine sunt, iar ei mi-au răspuns că sunt oameni supuşi, ca şi noi. Viaţa lor era mai lungă ca a noastră şi puteau să atingă până la trei secole. Întrebaţi de ce nu dezvăluie oamenilor tezaurele ştiinţei lor, ei au răspuns că o lege deosebită le impunea cele mai grave pedepse în cazul care ar dezvălui ştiinţa lor. Cel care părea a fi şeful lor a negat că Dumnezeu ar fi făcut lumea din veşnicie şi a susţinut că lumea este creată în fiecare clipă, în aşa fel că dacă Dumnezeu s-ar descuraja, lumea ar pieri imediat…”

Oare o fi adevarat?

%d blogeri au apreciat asta: